Fie ca isi doresc sa asigure celui mai mic membru al familiei jucarii potrivite pentru varsta sau etapa de dezvoltare in care se afla cu ocazia aniversarii, a sarbatorilor de iarna sau cu ocazia onomasticii, parintii, bunicii si rudele trebuie sa tina cont de mai multe criterii in acest sens. Exista numeroase obiecte ce pot fi gasite in propriul camin care pot fi transformate in jucarii pentru copii, dar si jucarii noi care pot fi cumparate online sau din magazinele specializate care sa nu puna in pericol viata si dezvoltarea copiilor.
Jucarii potrivite pentru bebelusi vs. pentru copii mai mari
Bebelusii nici nu ar avea nevoie de jucarii, daca parintii s-ar lua dupa ceea ce spun specialistii in domeniu. Cea mai buna jucarie pentru bebelusi este mama si tata. Acestia incep sa isi descopere manutele si picioarele, isi misca capul, scot sunete si au nevoie de jucarii potrivite precum zornaitoare dar nu foarte grele, inele gingivale, carti de vinil, jucarii foarte moi.
Pe masura ce cresc si pot sta in fund sau se pot tara, bebelusii se pot juca cu masini de plastic sau lemn, cu jucarii cu apa, mingiute moi, cuburi din lemn, papusi si maimutoi, dar si jucarii de tras si de impins. Pentru copiii care au depasit varsta de un an, jucariile potrivite sunt cele care implica intr-o oarecare masura creativitatea, si anume hartie si markere lavabile, jucarii de plus, animale de plastic, puzzle din lemn, telefoane de jucarie sau creioane colorate.
Toddlerii de 2 si 3 ani vor putea rezolva cu usurinta puzzle-uri supradimensionate, se vor putea juca cu tabla de scris si creta, cu nisip kinetic, cu jucarii muzicale, cu ciocane de plastic, carucioare sau triciclete.
Copiii care se duc la gradinita se vor juca acasa cu mare placere cu puzzle-uri mai sofisticate si mai complicate, cu casute de papusi, bucatarii in miniatura, bancuri de lucru pentru baietei, practic orice jucarie imita activitatile pe care mami si tati le fac zi de zi.